Nimic nu e liniar, nici măcar durerea sau cruda luciditate. Nimic nu e sigur – totul se poate schimba. Se întâmplă involuntar ca ceea ce credeam că e bine să cauzeze dezechilibre și rupturi. Oare cum se refac aceste poduri rupte, cum ne putem regăsi cu cei pierduți sau chiar cu noi înșine? Spre care Eu să merg și pe care Eu să-l reduc? Frustrarea personală este forța care distruge ceea ce reprezintă cuplul și munca în echipă. Atunci care e soluția pentru refacerea punților? Poate comunicarea, poate modestia, asumarea greșelii, dar cred că mai ales iertarea celor în fața cărora am greșit.
