Povestea durerii

POVESTEA DURERII
Atunci când nu înteleg ce se întâmplă, ce ar trebui să fac, să zic, să compar am impresia că nu mai știu nimic. Că toată cunoașterea mea e nulă, e insuficientă, chiar falsă. Că eu sunt fadă, vulnerabilă și nevoiașă. Și atunci caut în această beznă a minții un om. Un om care să lege ce se întamplă și să-mi zică “Iată!”. E o zbatere dureroasă, unde timpul se dilată și doare pînă în măduva oaselor. Dar merg mai departe, cu gânduri teribile, frici, cu sperața. De altfel înapoi e imposibil. Se întrevede drumul, în sfârsit! Merg prin ceață, dar am ieșit din noapte neagră. Și astfel toate își recapată treptat valoarea și lumina. Toate! Și cunoastere, și cine sunt!

Leave a Reply