Suntem martorii a tot mai multor situații violente săvârșite de minori ce nu pot fi trași la răspundere. Situațiile sunt de o cruzime inumană, lipsită de orice compasiune și de orice strop de educație. Este chiar generația mea care îi crește pe acești copii, generație care, se pare, tot mai des eșuează lamentabil. Micile compromisuri și micile indulgențe practicate ritualic au dus aici: copii fără respect, fără educație și învățați prost, ca la cel mai mic scâncet să fie serviți și adulați; copii care în loc de strădania părintească au primit tablete ca să tacă, copii care sunt lăsați liberi, compromiși, fără nici o restricție, să experimenteze tot ce le trăznește prin minte. Așa este, sunt copii care totuși nu incendiază bunuri, nu agresează oameni vulnerabili pe stradă, nu torturează animale, nu își ucid prietenii, nu violează în grup colege, de consum de substanțe nu mai vorbim. De ce? Sunt 2 lucruri fundamentale care îi feresc pe copii să facă asta: implicarea părinților, și 2, crucial, psihicul/sufletul/mentalul cu care acel copil se naște. Nu sunt părinte, dar nici nu mi-aș dori să ajung la Urgențe dacă pe-al tău îi iau nervii.
