Nu am renunțat niciodată la ideea că oamenii nu sunt total răi și nici total buni. De curând am citit că sunt parțial fericiți sau parțial nefericiți. Nu am renunțat nici la ideea că drumul spre iad e pavat cu intenții bune mai ales atunci când te bagi în treaba altcuiva. Asta pentru că într-un astfel de demers poți să cazi ușor în capcana transformării – din atâta dorință de a ajuta devii un mic sau mare dictator șantajist. Nu am renunțat nici la ideea că o femeie tiran e mult mai periculoasă decât un bărbat tiran, pentru că ea are darul din născare de a intra și în sufletul tău și să te cotonogească fără urme pe corp. Nu am renunțat să admir oamenii, dar mai ales grupurile de oameni, care fac bine. În grupuri cu siguranță efortul este mai mare deoarece există o dublă provocare: 1. concretizarea optimă a proiectului, 2: efortul personal de a te mula pe master plan (de a accepta că ideea ta nu este aplicabilă acum – lupta cu egoul- că angajamentul luat trebuie asumat -dulcea renunțare- că liderul tău devine tiranul tău până la concretizare – anduranță și chiar self respect). Sabia are două tăișuri, ca și cele două fețe ale monedei și ale omului. Ambele sunt reale si complementare, formând ceea ce este sabia: o exprimare a forței celui ce o mânuiește. Avem nevoie de tăișuri, avem nevoie de măști, dar nu avem nevoie de îngenunchiere.
