Se întâmplă uneori ca în momentele de bine și liniște să ne simțim melancolici, că ceva lipsește. Uneori chiar o tristețe fără origini se așază în suflet. Este primul simptom că trăim într-o colivie de aur. Uneori acea colivie poate fi o relație, unde ai tot ce îți trebuie, dar tu nu ești ceea ce ți-ai dori să fii – poate mai activ, mai visător, mai aventurier sau învățat. Alteori, școala cu ideile sale vechi unde mintea ta e încorsetată cu informații eronate și expirate. Poate că sunt părinții tăi ce nu te lasă să te exprimi. Din orice astfel de colivie de aur poți zbura, și vei zbura când aripile minții și sufletului tău vor fi prea mari pentru a fi cuprinse de bare. Dar, cea mai dură încorsetare este dimensiunea minții tale. Doar când o vei forța spre noi orizonturi, cu toate durerile creșterii, te vei elibera cu adevărat din ea. Zboară, sau vei fi mâncat, puiule!
